Prezentare generala

Scurt istoric


          Şcoala Gimnazială Nr. 1, Negrileşti  a fost înfiinţată în anul 1915, pe pământul unor familii boiereşti – familia Eduard Romalo şi Jurgea Adela. Pe pământurile  din curtea şcolii au fost descoperite vestigii ale epocii respective, iar în fiecare vară începând cu anul 2007 se realizează săpături arheologice de către studenţii Facultăţii de istorie şi arheologie de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi. Dovezile arheologice descoperite datează încă din epoca Neoliticului.

 

Până în 1949,  şcoala a funcționat  doar cu nivelul de învăţământ primar şi s-a numit Şcoala Primară Negrileşti, fiind situată   pe amplasamentul actualei grădiniţe. Din 1949 se înfiinţează  clasele V- VIII, lângă Biserica ctitorită de familia lui Eduard Romalo. Clădirea şi dependinţele şcolii se găsesc pe fostul teren al familiilor boiereşti mai sus menţionate.

 

În 1962 se dă in folosinţă primul corp – componentă a actualei şcoli, având 7 săli de clasă. În 1988 se dă în  folosinţă al II – lea corp, cu 4 săli de clasă. În prezent şcoala funcţionează cu clasele I – VIII, activitatea se desfăşoară în doua schimburi ca urmare a numărului mare de elevi, dar şi din cauza lipsei de spaţiu.

 

În anul 2007 – 2008 şcoala a fost reabilitată şi dotată cu materiale didactice şi mobilier fiind parte a Proiectului pentru Învăţământ Rural (P.I.R.), proiect care a cuprins si perfecţionarea cadrelor didactice.

 

Şcoala este situată  pe D. J. 240, în dreptul comunei Munteni, la nord de râul Bârlad.

 

Până în anul 2004, satul Negrileşti a aparţinut comunei Munteni, după care s-a desprins de aceasta şi împreună cu satul Slobozia Blăneasa au format comuna Negrileşti.

 

Denumirea actuală  a şcolii este: Şcoala Gimnazială Nr. 1, comuna Negrileşti, judeţul Galaţi.